Bologna – numărul 1 destinație culinară în Italia

Pentru revelion, ne gândeam să alegem o destinație cu temperaturi mai ridicate decât în România, animat în perioada sărbătorilor de iarnă și timp redus de zbor cu ore decente la decolare.

Cercetând ofertele de zbor direct din Timișoara, aveam de ales între Valencia, Barcelona, Roma și Bologna. Deoarece am vrut să alocăm o săptămână escapadei noastre, aveam suficient timp să vizităm chiar si două locații. Din acest motiv, zborul către Bologna ni s-a părut alegerea perfectă: 3 nopți în Bologna + 4 nopți în Florența.

Zborul cu Wizz air, Timișoara – Bologna a durat undeva la 1 ora și 15 minute. Atât decolarea din Timisoata cât și la întoarcere din Bologna, au fost la ore foarte convenabile, 10:55 respectiv 12:05. Transferul de la aeroport către centrul orașului, undeva la 20 minute; mai multe detalii despre preț și orar aici.

Cu trenul din Bologna către Florența faci exact 35 minute; noi am ales compania Italo, iar pentru mai multe detalii și prețuri vizitați site-ul lor.

Cazarea am rezervat-o pe Booking, prin Bonusway, așa am primit înapoi 4% din prețul afișat pe Booking.

Hotel Internazionale a fost cel care ne-a încântat pe deplin, fiind aproape de gară(5 minute) și de zona centrală.

După câteva ore pierdute în aeroport, plus zbor, check-în, ajungi în cameră lihnit de foame și obosit. Nu vrei decât să mănânci ceva ca să îți recapeți energia. Știind că Bologna este numărul 1 destinație culinară în Italia, nu ne-am permis să pierdem vremea la fast food-uri.

Am verificat lista făcută de acasă cu localuri TOP din Bologna și așa am ajuns La Prosciutteria:

img_2058

Pe lângă că localul în sine te făcea să exclami “wow” oriunde te uitai, platoul cu brânzeturi și mezeluri(20 euro) alături de un pahar de vin roșu sec, a fost ca o recompensă divină după toată oboseala de pe drum.

Piazza Maggiore

Ca și piață centrală în Bologna, Piazza Maggiore este situată chiar în centrul orașului și servește ca loc istoric important. Culorile calde dar și măreția Basilicii San Petronio mă face să spun că Piața Maggiore este mult superioară celei din Milano, spre exemplu.

img_2054

În plus, în partea de nord-vest a pieței se află Piazza del Nettuno, unde puteți admira faimoasa fântână a lui Neptun.

Admirați arhitectură fantastică, vizitați palatele și basilica sau stați și bucurați-vă de o masă delicioasă la unul dintre numeroase restaurante din zona centrală.

Cel mai bun lucru pe care îl puteți face în centrul Orașului Vechi este să vă puneți cei mai confortabili pantofi de mers pe jos și să traversați străzile și căile înguste, pietruite. E greu să te pierzi aici, deoarece cele două turnuri care marchează centrul orașului pot fi văzute de aproape oriunde.

Basilica Sf. Stefan

Basilica Sf. Ștefan se află în una dintre cele mai frumoase piețe din Bologna. Nu este la fel de bine cunoscută sau frecventată ca principala Piazza Maggiore.

Pe măsură ce mergeți prin biserică și intrați în curtea principală arcuită, puteți vedea diferitele clădiri, printre care Biserica Sfântul Ioan Botezătorul, Biserica Sfântului Mormânt și curtea lui Pilat.

Fiecare biserică are propriul său caracter, design și, există, de asemenea, un muzeu gratuit care conține informații istorice despre complex.

img_2485

40 km de arcade

Este raportat că în limitele centrului orașului, puteți merge pe sub 40 de kilometri de coridoare și arcade.

Nu numai că sunt minunate să vă protejeze de căldură și ploaie, dar toate sunt decorate și construite în mod diferit, adăugând o unicitate care nu se găsește în alte orașe.

img_2482

Urcați în turnul Asinelli

Odată renumit ca fiind un “oraș de turnuri”, cu peste 100 dominând orizontul, astăzi  au rămas doar 20. Turnurile Asinelli și Garisenda, cunoscute în mod colectiv ca “cele două turnuri”, se mândresc în centrul orașului vechi. Asinelli, cel mai înalt, la aproape 100 de metri, are 498 de trepte din lemn, pentru a ajunge în vârf. Bilete se cumpără din piața Maggiore, de la punctul de informații.

Vederea de sus este minunată!

img_2660

Canalul Di Reno

De la Via Samboni, spre Via Independenza, du-te la arcada Via Piella. Căutați un perete portocaliu strălucitor, cu o fereastră mică și un semn albastru rotund, care vă arată că ați găsit Canale di Reno. Când veți privi prin fereastră, o să aveți impresia că ați ajuns în Veneția!

Vizitează Sanctuarul Madonna di San Luca

Dacă nu doriți să urcați 4 kilometri pe sub arcade până la Sanctuarul Madonna di San Luca, puteți prinde autobuzul San Luca Express care este disponibil în fiecare zi. Oricum, asigurați-vă că ajungeți acolo, veți fi recompensați cu priveliști uimitoare.

Bucataria locală

Tortellini este unul dintre cele mai populare alimente tradițional italiene din Bologna și majoritatea restaurantelor locale vor servi acest fel de mâncare.

Pastele în formă de inel, tortellini, sunt umplute cu diverse umpluturi, cum ar fi carnea de porc, prosciutto și brânză.

Aventurați-vă pe străzile laterale din piața Maggiore pentru a găsi un restaurant local care nu este orientat spre turiști.

Una dintre numeroasele porecle ale orașului este la grassa (cea grasă), care se referă la  diferitele mâncărurile din carne și brânză.

Zona Quadrilatero este visul oricărui gurmand. Labirintul străzilor este plin de mâncare proaspăt gătită, platouri cu prosciutto Crudo di Parma, mortadella, parmezan, precum și cafenele agitate care forfotă de turiști, mai ales la ora prânzului.

Dealurile din jurul regiunii Bologna și Emilia Romagna sunt casă pentru cel mai apreciat ingredient: trufa.

Trufele negre sunt vânate din martie până în noiembrie. Vizitați orașul în perioada octombrie și noiembrie și alăturați-vă unuia dintre evenimentele găzduite de TartuFesta – festivalul anual de trufe.

Oriunde ne așezam pentru a lua masa eram impresionați de gustul delicios al preparatelor, prospețime și, cel mai important, rapididatea cu care te serveau.

Vă enumerăm câteva din TOP-ul nostru:

  1. La Prosciuteria
  2.  Restaurant Al Pappagallo
  3.  Botanica Lab Cucina
  4.  Restaurant Scalinatella
  5. Caffe Terzi(cea mai bună cafea)

Ca și idee de prețuri, vă atașez poze de la meniurile localurilor menționate:

This slideshow requires JavaScript.

Bologna este un oraș superb în orice anotimp; chiar și iarna, prindeți temperaturi cu câteva grade peste cele din România.

Tip: Toscana este foarte aproape de Bologna, așa că un zbor de o oră până aici pentru a vizita zona cu o mașină închiriată, este o idee excelentă!

Poze și impresii din Florența! Vizitați și canalul nostru de YouTube 😉

O zi frumoasă,

Andreea

Advertisements