Cum să ai mereu o cămară plină și să mănânci sănătos și diversificat

Avem un program tot mai încărcat și parcă nu ne mai ajunge timpul să facem alegeri sănătoase, de multe ori sfârșind să comandăm rapid junk food și să scăpăm de gătirea cinei. De ce se întâmplă asta? Pentru că nu reușim să ne organizam din timp, iar seara nu mai avem energia necesară să facem cumpărături și să gătim după o zi de lucru. Nu e chiar o tragedie, dar nu putem să o ducem așa la nesfârșit, mai ales când printre membrii familiei sunt și copii care au nevoie de mulți nutrienți să crească și să se dezvolte 🙂.

Am auzit printre prietenii mei, că reusesc să gătească doar în weekend, dar întrebarea mea este, ce oare mănâncă în restul săptămânii? Mereu mâncare comandată? Hmm…cred că ar fi destul de costisitor financiar.

De aceea, vreau să vă dau niște idei de a vă organiza și a mânca mai sănătos și mai diversificat cu minim efort! Foarte importante sunt PLANIFICAREA și CĂMARA plină.

Cum putem planifica în avans? Destul de simplu! Ne facem o listă cu toate ingredientele care le avem momentan în casă, pe mai multe categorii: ce avem în cămară, în frigider, în congelator și ultima listă: lista de cumpărături. Aceste liste sunt mai greu de făcut în prima săptămână, apoi trebuie doar reactualizate.

În lista de cumpărături veți știi ce să treceți, doar după ce vă faceți un plan orientativ: câte zile pe săptămână vreți să gătiți? Ce preparate?

Atunci când alegeți ce să gătiți, încercați să vă alegeți rețete cu cât mai multe alimente disponibile în casă, prioritate având cele din frigider, respectiv cele care țin cel mai puțin ca termen de valabilitate. Doar în cazul în care chiar vă lipsește un ingredient, îl puteți trece în lista de cumpărături.

Dacă aveți o cămară plină, veți fii uimiți câte preparate puteți face cu ce aveți în casă.

Știu că e destul de greu să te ții de un plan pe toată săptămâna..nici eu nu pot fii chiar așa de strictă cu mine 😁, dar măcar 2-3 preparate îmi pot propune să le fac și poate îmi vor veni și alte idei pe parcursul săptămânii, verificând listele. De obicei le țin la zi, cu stocul real al alimentelor, dar nu e foarte mare stres cu asta,.. când aveți timp, mai tăiați de pe listă ce s-a terminat.

CĂMARA plină e un punct foarte important în planificarea gătitului și chiar te ajută să mănânci mai diversificat și mai sănătos. Decât să îmi pierd timpul prin magazine și să găsesc puține produse bune și sănătoase, eu apelez la cumpărăturile lunare online de pe câteva site-uri. Vă încurajez să le găsiți pe cele preferate de voi.

Eu comand frecvent de pe:

driedfruits.ro

Aici găsesc foarte multe produse avantajoase, care îmi ajung mult timp.

IMG_6696
Băiețelul meu se bucură când primesc pachetele pentru cămară
IMG_E6706
Am primit câteva monstre gratuite, care mi-au prins bine

sanovita.ro

Imi plac foarte mult produsele de la SanoVita și cam tot ce am încercat mi-a plăcut, plus că au prețuri de producător. În magazine găseam adaos de 2-3 lei la un produs, ceea ce mi se pare foarte mult. Mai bine le comand eu lunar sau când am nevoie.

IMG_4203
Am primit un bol de cereale din partea celor de la SanoVita 🙂

orientbazar.ro

Acest site este foarte renumit pentru multitudinea de condimente și mirodenii, fructe confiate, alune, semințe sau nuci, dar și altele.

IMG_7798
Fulgii de migdale au fost excelenți la micul dejun
IMG_7795
Sunt foarte bine aprovizionați cei la de OrientBazar

Pentru restul alimentelor, gen faină pentru pâine, paste, orez și alte alimente de bază, încă sunt în căutare de un site bun, unde să le găsesc pe toate la un preț accesibil.

De pe toate aceste site-uri comand, în general, suma minimă pentru a beneficia de transport gratuit. Oricum ideea este să comand în cantitate mai mare, cât mai convenabil. Tot ce comand de pe internet, sunt alimente care țin mai mult timp, nu trebuie puse la rece, ci își găsesc locul la mine în cămară.

Așa am făcut cunoștință cu quinoa, năut, ovăz, hrișcă, fasole mung, mei, amarath, linte, mazăre uscată, arpacaș, tapioca, chia, bulgur, diverse semințe sau nuci. Fiecare aliment nou a fost o provocare pentru mine: să caut rețete noi și să văd dacă îmi place la gust.

Multe din aceste cereale și leguminoase necesită înmuiere în apă de cu seara, pentru a se hidrata. După această etapă, le clăteam bine bine și le fierbeam/găteam după rețetă. Doar la năut și la fasole îmi ia mai mult timp să le fierb, dar am găsit un truc: fierb o cantitate mult mai mare, gen un pachet întreg, și le pun în punguțe la congelator. Fac asta când am mai mult timp. Garantez pentru metoda asta că se păstrează bine și apoi le gătesc cu minim efort și timp, de exemplu fac rapid un hummus din năut sau o salată cu ton și fasole.

Restul alimentelor se gătesc destul de repede, micul dejun a devenit mai bogat și mai sănătos. Internetul ne ajută să fim creativi și la gătit!

Dacă gătiți de dimineață, puneți la hidratat ce aveți de seara. Atât trebuie să faceți în avans! Încercați cu cantități mici la început, ca să învățați cum să le gătiți. Pentru hidratat, apa se pune cât să le acopere bine și încă 2-3 degete…într-un vas încăpător. Dacă gătiți seara, puneți la hidratat, dimineața când vă treziti, înainte să plecați la lucru. Nu vor fi chiar 12 ore, dar tot e bine să stea la hidratat cât mai mult timp. Găsiți mai multe informații pe internet cu timpul minim de hidratare la fiecare. Înainte să le gătiți, clătiți-le în multe ape, până când apa e cât mai curată.

Recapitulez, aveți nevoie de cămara plină, că altfel nu aveți din ce să gătiți și pierdeți prea mult timp prin magazine, planul săptămânal, lista de cumpărături și chef de gătit.

Într-o zi din săptămână trec să cumpăr legume, de preferat din piață. Iar restul de pe lista de cumpărături le iau de la supermarketuri mici din zonă, să nu pierd mult timp.

Garantez că veți mânca un pic mai sănatos și mai diversificat, dar și la buget veți vedea diferențe în bine. Avem grijă ca în frigider să fie ce e de bază, în funcție de ce rețete gătiți, de exemplu, eu îmi luam mai mult unt, smântână de gătit, lapte, ouă. Carnea o cumpăr doar când am nevoie, cu o zi înainte maxim. Există și varianta de a avea carne congelată, dar eu evit cât pot, îmi place să mănânc proaspăt și nici nu pierd timpul cu dezghețatul ei. Dacă sunteți vegetarian sau vegan e și mai ușor.

Stocul de legume e important de menținut în funcție de sezon și cât chef aveți de gătit, pentru că acestea nu rezistă mai mult de 5-7 zile în cămară. Dar sigur vă trebuie mereu ceapă, usturoi, cartofi, morcovi și câteva rădăcinoase.

Poate că v-am dat planul peste cap, dar nu e chiar atât de complicat, mențineți cămara plină și planificați cam din ce aveți, să gătiți mereu ceva nou și sănătos.

Voi reveni și cu idei pentru fiecare masă în parte, până atunci spor la planificat, la umplut cămara și la gătit diversificat și sănătos!

Sănătatea e de preț, așa că aveți grijă de ea!

Cu prietenie,

Rodica

Advertisements