Experiențe neplăcute la restaurant

A merge la restaurant, pentru noi, e o “sărbătoare”, o ocazie minunată de a petrece timpul cu prietenii și familia, dar și un mod “mai ușor” de a mânca și de a rămâne cu mai mult timp liber,… cu mai puține vase de spălat 😁.

Îmi imaginez că pentru multe persoane, a merge la un restaurant este un lux, dar pentru mine este și un mod de a învăța să mănânc cât mai diversificat și, dacă se poate, cât mai sănătos. Se mai pot spune multe, dar, în concluzie, pentru mine, a mânca la restaurant este o întreagă experiența, uneori excelentă, alteori mai puțin bună. M-am gândit să vă împărtășesc câteva din experiențele noastre neplăcute la restaurant, unele chiar amuzante.

În top este o experiența la un restaurant din Timișoara, la sfârșitul unei mese copioase, în cinstea aniversării a 2 ani de la căsătorie, alături de nașii noștrii de cununie. După ce ne-am desfătat bine cu preparatele lor sârbești, a venit și timpul notei de plată, pe care soțul meu s-a decis să o plătească cu cardul. Ni s-a adus acel POS la masa, totul a fost bine, s-a achitat nota și am primit bonul fiscal, alături de acea mapă micuță de piele, în care de obicei se pun banii pentru a se achita nota de plată și de a se lăsa, opțional, un bacșiș.

Punctul culminant a fost atunci când ospătarul nostru drag, a venit zâmbitor să ia mapa cu bacșișul, dar noi nu apucasem să punem încă ceva în ea, fiind prinși într-o discuție captivantă….am văzut cum ospătarul a venit rapid și a mulțumit politicos și, intentionat, a luat doar mapa de piele, fără a mai debarasa ceva de pe masă. Se deplasează câtiva pași, controlează mapa…și face stânga împrejur aducându-ne din nou mapa pe masă, spunându-ne că ne mai lasă putin, dacă nu am apucat…😳😳.

Ne-am uitat toți cu ochi mari, parcă treziți dintr-o dată, uitasem și ce discutam… Pe moment mi s-a părut amuzant, dar toată situația a fost puțin jenantă. Intenția noastră era să îi lăsăm un bacșiș, de la bun început, pentru că era foarte amabil, un ospătar cu experiență, dar după toată întâmplarea, mi s-a părut că am fost constrânși de situație, ba chiar, ne gândeam ulterior, cum ar fi fost dacă, în timp ce plecam din restaurant, ar fi strigat după noi și și-ar fi cerut “dreptul” în auzul tuturor?! 😳 Am pus niște banuți, și am plecat gânditori 🙄.

Următoarea experiență a fost în câteva restaurante din Bari, din frumoasa Italie, unde ospătarii italieni ne întâmpinau mereu amabili și cu multe aperitive, fără să le fi cerut noi. La început, ne bucuram, noi eram în luna de miere, prima dată în Bari, și ne aduceau câte un pahar de vin, măsline și alte aperitive. Uneori nici nu ne asezam bine la masă că și veneau aceste “atenții”. Ne dădeau de înțeles că erau din partea casei, dar la sfârșit erau trecute toate pe nota de plată 😀. Până când am preluat inițiativa și refuzam din prima, înainte sa ni le pună pe masă, dacă nu ni le doream. Recunosc, uneori mergea foarte bine un aperitiv, dar alteori iti doreai să mănânci doar o pizza sau o gustare rapidă.

La un restaurant sofisticat am pățit să se defecteze instalația electrică și ni s-a adus preparatele pe întuneric. Imaginați-vă că și nota era scrisă de mână. Asta s-a întâmplat în Timișoara la un restaurant cu prestigiu, care se deschisese recent.

Cele mai frecvente experiențe neplăcute țin de interacțiunea cu ospătarul care ne servește. Ni s-a întâmplat de multe ori să nu se știe nimic de rezervarea făcută anterior, iar restaurantul să fie foarte plin. Apreciem totuși, că ni se dădea o masă, chiar dacă era cu o limită de timp, sau era undeva într-un colț.

Cum te simți când mergi la un restaurant de lux și parcă ai închiriat restaurantul numai pentru tine? Am pățit și asta. Mai ales la restauranatele cu mai multe stele.

E puțin ciudat când comanzi preparatele cu numele restaurantului și nu le au sau ți se spune că e un bucătar nou și nu știe bine rețeta.

Cel mai frustrant e atunci când vezi că ești servit înaintea unui grup mai mare care numai ce s-au pus la masă și sunt serviți și mănâncă primii, după ce noi așteptam de ceva timp și nici măcar comanda nu am dat-o.

Am pățit de câteva ori ca mâncarea să vină la masă înaintea băuturilor. Sau să termin felul principal și apoi să sosească salata sau un sos cerut.

La un restaurant destul de mare ni s-a spus la sfârșitul mesei că nu putem plăti cu cardul, deși mai plătisem așa acolo cu altă ocazie. Primeau doar cash, dar nici vorbă de vreun bon fiscal, ni s-a adus doar nota de plată. Am cerut-o în mod expres, bănuind că altfel vor fi bani la negru.

E neplăcut să ți se treacă ceva în plus pe notă și să nu observi. De asemenea, timpii mari de așteptare, uneori, te face să iți pierzi buna-dispoziție sau chiar să refuzi să mai iei masa în acel loc.

Am pățit de multe ori să mi se aducă preparate care conțineau unele ingrediente schimbate, pe motivul că nu au mai avut acel ingredient sau uneori am primit preparate cu ingrediente lipsă. În cazurile acestea, cel mai onorabil ar fi să fiu anuntată de ingredientele lipsă sau de eventualele schimbari…să mi se ceară accordul sau să pot refuza.

Acestea sunt doar câteva experiențe. Voi ați pățit ceva asemănător?

La cât mai puține experiențe neplăcute!😄

Rodica